Opera Națională București

Opera Națională București este una din cele patru Opere naționale din România, fiind cel mai mare teatru liric al țării.

Denumirea de „Opera Română” fusese utilizată cu mult timp înaintea unei clădiri special destinate teatrului liric din capitala României. Compozitorul, dirijorul, cântărețul și profesorul român George Stephănescu a fost cel care a luptat mereu pentru fondarea acestei instituții artistice, pe care a întemeiat-o sub denumirea de Compania Opera Română.

Trupa lirică bucureșteană s-a lansat la 8 mai 1885, prezentând progresiv un repertoriu din ce în ce mai bogat și mai ales. La început, compania prezenta mai ales din opere italiene și franceze de mare popularitate, dar și vodeviluri, respectiv opere comice din creația națională, în care au apărut pe scena bucureșteană primele mari voci românești.

Deși existența unei trupe artistice românești de teatru liric, sub numele de Compania Opera Română, s-a făcut cunoscută încă din 1885, instituționalizarea și deci înființarea Operei Române ca instituție finanțată de la buget s-a realizat abia în 1921. Premiera absolută s-a făcut cu opera Lohengrin sub bagheta lui George Enescu.

Actuala clădire a Operei Române, cu o capacitate de 2200 locuri, a fost ridicată în 1953, după planurile arhitectului Octav Doicescu^[1], sub denumirea de Teatrul de Operă și Balet în vederea a două două ample manifestări internaționale: al treilea Congres Mondial al Tineretului (25-30 iulie) și al patrulea Festival Mondial al Tineretului și Studenților (2-14 august), dar a fost inaugurată abia la 9 ianuarie 1954, cu spectacolul Dama de pică, operă de Piotr Ilici Ceaikovski. Fațada clădirii are un portic cu 3 arcade monumentale, împodobite cu statuile a patru muze, și trei uși de acces, care permit intrarea în holul fastuos înălțat pe două nivele. Sala de spectacole are forma de potcoavă. Scena are 24 m lățime, 20 m adâncime și 30 m înălțime. La ultimul etaj există Muzeul Operei. În parcul din fața clădirii se află statuia marelui muzician George Enescu, o sculptură în bronz de Ion Jalea^[2]. Tot în fața clădirii, dar privind spre intrare, se află bustul compozitorului Gheorghe Stephănescu (1843 – 1925), fondatorul Operei Române.

Pe fațada clădirii, în locul a două arcade mai mici, care le încadrau inițial pe cele trei mari, au fost montate două basoreliefuri, unul care înfățișeaza o scenă de operă (sculptoriZoe Băicoianu și Boris Caragea), iar celălalt, zborul unor balerini (sculptor Ion Vlad). În sala de spectacole se găsește un candelabru cu 100 de brațe de cristal aurit.^[3]

• 
  
  
  Muza 1
  
  
  
• 
  
  
  Muza 2
  
  
  
• 
  
  
  Muza 3
  
  
  
• 
  
  
  Muza 4
  
  
  
• 
  
  
  Basorelief pe faţada Operei Române din Bucureşti, în stânga intrării. Sculptori: Zoe Băicoianu şi Boris Caragea
  
  
  
  
• 
  
  
  Statuia lui George Enescu, sculptată de Ion Jalea, instalată pe peluza din fața Operei Naționale București
  
  
  [