Despre religie

EDUCATIA RELIGIOASA

Educatia religioasa se realizeaza in familie, Biserica si scoala, de
catre parinti, preoti si profesori. Exista o stransa legatura intre
acesti factori educativi, conlucrarea lor determinand transmiterea
valorilor credintei si formarea conduitei exemplare.

O educatie temeinica si durabila este cea inceputa in familie, inca din
frageda copilarie, continuata in scoala si consolidata prin diferite
activitati ce se deruleaza in Biserica si societate. Prin ora de religie
suntem educati in spiritul onestitatii, al promovarii valorilor morale,
al iubirii de Dumnezeu.

Raman ecouri adanci in mintea si sufletul celui care acum incepe sa se
formeze: bun, ascultator, harnic, rabdator, iubitor de dreptate si
adevar. Legatura cu Dumnezeu este indisolubila, iar orarul scolar fara
religie este ca trupul fara suflet".

"In contextul adoptarii proiectului Legii educatiei nationale si
invatarii pe tot parcursul vietii, de catre Camera Deputatilor, in data
de 19 mai 2010, si al dezbaterilor pe marginea acestuia, din Senatul
Romaniei, este necesar ca autoritatile statului sa consulte cultele
recunoscute, ori de cate ori se pune in discutie statutul disciplinei
religie.

Un dialog deschis intre Stat si Biserica conduce spre o educatie
religioasa de calitate in scoala romaneasca, care pregateste copiii
pentru prezent si vesnicie", a spus diac. George Jambore, inspector
eparhial - Sectorul teologic-educational, Patriarhia Romana.

I. EDUCATIA RELIGIOASA IN INVATAMANTUL PREPRIMAR SI PRIMAR
Educatia este un proces evolutiv si complex desfasurat pe parcursul mai
multor etape si vizand o anume finalitate, finalitate care are in vedere
formarea si dezvoltarea insusirilor intelectuale, morale si fizice ale
copiilor si ale tineretului, ale oamenilor si ale societatii.

De-a lungul secolelor, educatia a fost strans legata de religie. In
Antichitate, in Orient, scolile functionau in general pe langa temple.
In Occident, manastirile erau centre de cultura pe langa care functionau
scoli, atat pentru viitorii clerici (scoala interioara), cat si pentru
laici (scoala exterioara). In tara noastra inca din sec. al XI-lea
existau scoli pentru pregatirea preotilor pe langa manastiri si centre
episcopale, cu predare in limba latina, greaca si slava.

Despre sensul si importanta educatiei religioase, vorbeste si filosoful
culturii si esteticianul Tudor Vianu care, scriind despre interactiunea
valorilor preciza ca, daca toate celelalte domenii au o valoare
integrativa, religia se constituie ca o valoare ce da sens integrator
celorlalte directii ale cunoasterii.

Prin educatia religioasa trebuie sa realizam de fapt o reala cultivare a
spiritului. Ea ne ajuta sa construim un sistem de valori spirituale,
etice, estetice etc. racordate la personalitatea fiecaruia dintre noi si
materializarea in comportamente integratoare in viata comunitatii din
care facem parte si a societatii in ansamblu.

In aspiratia noastra catre perfectiune, ne raportam la fiinta divina,
la Dumnezeu, pentru ca El este singurul model formativ existential. In
cultivarea sufletului educatia religioasa nu este unilaterala; ea
apeleaza si, chiar mai mult, isi gaseste unele premise care o fortifica
in educatia civica, estetica, morala.

Cercetarile in domeniul psihologiei copilului ne arata ca educatia
moral-religioasa este posibila de la cea mai frageda varsta, iar
prescolarii cu trasaturile de vointa si caracter in formare sunt
receptivi la influentele exercitate asupra lor.

Daca educatia morala reprezinta acea latura a procesului de pregatire a
copilului pentru viata care are in vedere cunoasterea, intelegerea si
practicarea binelui in viata sociala si adaptarea la viata conunitatii,
educatia religioasa trebuie privita intr-o stransa legatura cu educatia
morala acordandu-i fundament divin.

Educatia moral-religioasa trebuie sa inceapa inca din primii ani de
viata in familie. Apoi se continua potrivit nivelului de intelegere a
copilului pentru a se forma in sufletul acestuia impresii, deprinderi
de conduita si sentimente cu ajutorul carora sa devina o adevarata
persoana deschisa comuniunii cu Dumnezeu si cu semenii.

POSTUL CRACIUNULI IN SUPERSTITII SI TRADITII ROMANESTI

Postul Craciunului , al Nasterii Domnului, al Sfantului Martin sau al Ignatului , cuprinde o multitudine de superstitii , traditii si obiceiuri , in care regulile impuse de biserica crestin - ortodoxa se impletesc cu credinte mai putin conventionale , izvorate din adancurile folclorului romanesc. Postul de Craciun incepe in 15 noiembrie si dureaza vreme de 40 de zile , pana pe data de 24 decembrie , ziua ajunului Nasterii Domnului.Cele 40 de zile coincid cu perioada de postire a lui Moise , pe muntele Sinai, atunci cand a asteptat sa ii fie daruite de catre Dumnezeu Tablele Legii , dar si cu timpul cat ramas Iisus in desert, postind si rugandu-se , pentru a infrange ispitirea diavolului.
Postul Craciunului este mai putin aspru decat cel al Pastelui, fiind unul luminos, al bucuriei anticiparii nasterii lui Iisus.Tocmai de aceea, se poate manca de frupt peste si mancaruri din peste , si exista dezlegare la untdelemn si vin in toate sambetele si duminicile dintre 21 noiembrie si 20 decembrie.Unele fete bisericesti ne spun insa ca numai vinerea si miercurea nu am avea dezlegare la vin si untdelemn .Oricum , in Postul de Ignat este strict interzis a se manca carne, branza si oua.

Intre superstitiile poporului roman asociate cu Postul de Craciun , cateva mi s-au parut a fi incarcate de o semnificatie aparte ...

- La sate , se zicea ca Postul de Craciun ar fi fost hotarat de Maica Domnului pentru mosul Craciun , drept pedeapsa pentru ca acesta taiase mainile nevestei sale , Craciunoaia , cea care o mosise pe Sfanta Maria.
- Se spunea ca nu este bine sa dai ceva de imprumut din casa in aceasta perioada , pentru a nu se inmulti lupii si a veni infometati peste sate.
- "Postul lungeste zilele omului."
- In special dupa Lasata Secului, oalele din casa trebuiau sa fie asezate cu gura in jos, astfel incat sa nu vina nici o boala ori paguba asupra celor din familie.
- In unele zone folclorice romanesti, potrivit traditiei, postul Craciunului era dedicat Fecioarei Maria, avatarurilor ei de a se ascunde, cuprinsa de rusine , de ochii lumii, intrucat devenise grea fara a fi iubita trupeste de vreun barbat .
- Pentru a se asigura ca vor fi atractive si iubite, fetele aduna in timpul postului faina , pe care o folosesc in gatirea placintelor de Craciun ce vor fi daruite colindatorilor.
- "Postul cel mare se posteste pentru Domnul Hristos, ca el a dat legea. "
- In fiecare zi din post , femeile nemaritate trebuiau sa adune cate o sulfina, urmand sa fiarba in ajunul Craciunului crupe fara sare , astfel incat sa atraga in case umbrele ursitorilor lor.
- In vechime, romanii aprindeau focuri mari in timpul postului de Ignat , pentru a alunga duhurile rele din preajma lor.
- Intr-un alt obicei specific, "batutul pernelor" , fetele nemaritate incercau sa alunge piaza rea si sa isi afle mai repede barbatul ursit.
- "Cine tine post negru va avea noroc si va fi ferit de boale si necazuri in tot timpului anului. Nu numai ca va fi scutit de dureri de cap, dar va avea si putinta de a sti cu 3 zile inainte cand ii este sortit sa moara."
-"Postul este infranare , sa nu manance omul sa se desfateze , e infranare de la toate.Daca omul mananca bine, are gust de toate ; trupul ii e greu, doarme mult , ii e lene sa lucreze si de la aceasta vin toate rautatile. "
- Postul Craciunului era o perioada consacrata sezatorilor, adunarilor in care ajutorul la treburile gospodaresti ale unei familii se impletea cu zabava si desfatarea aduse de ghicitori, snoave si cantece.
- "Postul bolnavilor si rugaciunea betivilor , Dumnezeu nu le tine in seama."
- "Daca in postul Craciunului nu e vreme friguroasa, primavara va fi bogata in ploi."
- "Nu-i pacat ce intra in om , dar e pacat ce iese din om."

In zilele noastre , multi crestini "fundamentalisti" sau habotnici se apleaca cu o prea mare sarguinta asupra literei postului, si se leaga la ochi fata de spiritul autenticei postiri.Iata de ce as vrea sa reamintesc cateva intelepte sfaturi despre post ... “Pazeste-te de a limita postul doar de ferirea de la carne. Adevaratul post inseamna sa te indepartezi de pacate " , marturisea Sfantul Vasile cel Mare. Iar Sfantul Ioan Gura de Aur aducea povata : "Tu postesti? Bine! Dar arata-mi aceasta prin fapte: cand vezi un sarac, fie-ti mila de el; de-l vezi pe aproapele tau fericit, nu-l invidia, tine ochii tai în stapanire ca sa nu arunce priviri pofticioase si nerusinate. Nu numai gura trebuie sa postească, ci si ochii tai, si urechile tale, si toate madularele trupului tau… Ochii tai sa posteasca neuitandu-se cu pofta si aprindere. Urechile tale sa posteasca neascultand clevetirile si vorbele rele asupra cuiva. Iar gura ta trebuie sa posteasca, infranandu-se de la vorbele rele si de la clevetiri”.

21 NOIEMBRIE

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, Intrarea în Templu a Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.

Intrarea în Templul legii a Doamnei de Dumnezeu Născătoarei a pricinuit ortodocşilor creştini praznic minunat şi a toată lumea. Fiindcă s-a făcut aceasta într-un chip minunat şi este înainte-mergătoare a marii şi minunatei taine a întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, care avea a se face în lume prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu. Deci praznicul Intrării s-a început din pricina aceasta: Ana cea pururea pomenită, fiindcă mai toată viaţa a petrecut-o stearpă fără să nască prunc, ruga împreuna cu bărbatul său Ioachim pe Stăpânul firii, ca să le dăruiască lor prunc, şi făgăduindu-se ca, dacă vor câştiga dorirea, îndată vor afierosi lui Dumnezeu pe pruncul cel născut. Şi aşa a născut pe ceea ce s-a făcut pricina mântuirii neamului omenesc, pe împăcătoarea şi împrietenitoarea lui Dumnezeu cu oamenii, pe pricina înnoirii de a doua oară a lui Adam cel căzut şi a sculării şi a îndumnezeirii lui, pe Preasfânta Stăpână de Dumnezeu Născătoare Maria.

Când a fost de trei ani, au luat-o părinţii ei şi au adus-o pe ea în ziua de astăzi în Templu. Şi plinindu-şi făgăduinţa au afierosit pe fiica lor lui Dumnezeu celui ce le-a dăruit-o; şi au dat-o pe ea preoţilor şi mai ales lui Zaharia, arhiereului celui de atunci. Acesta luând-o pe ea, a adus-o în cele mai dinăuntru ale Templului, unde numai singur arhiereul o dată pe an intra. Şi aceasta a făcut-o după voinţa lui Dumnezeu Celui ce după puţin avea a Se naşte dintr-însa spre îndreptarea şi mântuirea lumii. Deci acolo a rămas Fecioara doisprezece ani, cu rară cuviinţă, hrănită cu hrană cerească de către Arhanghelul Gavriil. Învrednicindu-se şi dumnezeieştii arătări, până ce s-a apropiat vremea dumnezeieştii Bunei Vestiri şi a descoperirilor celor cereşti şi mai presus de fire care i s-au arătat ei. Că a binevoit Dumnezeu a Se întrupa dintr-însa pentru iubirea de oameni, ca să înnoiască de a doua oară lumea cea stricată prin păcat. Atunci Născătoarea de Dumnezeu, ieşind din Sfintele Sfintelor, a fost dată lui Iosif logodnicului, ca acela să-i fie păzitor şi martor al fecioriei ei şi ca să slujească, atât la naşterea ei cea mai presus de fire, cât şi la fuga ei cea în Egipt şi la întoarcerea cea de acolo în pământul lui Israel.