Sfântul Andrei

Sfântul Andrei - Halloweenul românesc cu iz mistic

În noaptea premergătoare sărbătorii
Sfîntului Andrei (29/30 noiembrie), în special la sate, se practică încă
ritualuri ciudate, din credinţa că astfel se pot găsi mai uşor
protecţia de toate relele, bunăstarea şi chiar dragostea.




Sfântul Andrei ascunde multe mistere şi
poveşti despre "noaptea-ngrozitoare" aşa că vă propun o incursiune în
trecutul sângeros al acestei sărbători.

Sfântul Andrei este
graniţa dintre toamnă şi iarnă, încât din ziua de 30 noiembrie, începe,
oficial, sezonul de iarnă. Dar nu frigul de afară ne face să ne îngheţe
sângele de spaimă, ci povestea nopţii dinspre 29 spre 30. Acestă seară
este denumită Noaptea Strigoilor. Acum este un moment prielnic pentru
vrăji, incantaţii, iar faptul că în această seara ies strigoii şi moroii
din morminte facilitează efectele ritualurilor.

În legendele internaţionale acestă
noapte este un melanj de lucruri mistice, întrucât este numită şi Ziua
Lupului. Acum lupul îşi poate întoarce capul, iar cei care îi ies în
cale nu vor avea nicio şansă de-a scăpa. În acestă noapte Sfântul Andrei
adună toţi lupii, le împarte mâncare pentru restul iernii şî îi
îndeamnă să atace animalele care nu respectă sărbătoarea. Fanii filmelor
Twilight, Underworld şi alte filme de gen ar trebui să adore această zi
în care şi vampirii şi vârcolacii îşi fac simţită prezenţa. În acestă
noapte se spune că strigoii se întorc pe pământ pentru a hoinări şi
pentru a-şi vizita rudele.

Nu toţi cei vizitaţi de strigoi sunt
aşa de norocoşi, pentru că plecare lor nu coincide de fiecare dată cu
ivirea zorilor. Strigoii sunt atât de temuţi în credinţele populare
pentru că sunt unele dintre puţinele duhuri, malefice, care pot face rău
celor vii. Termenul de "strigoi" provine din latină - striga- şi
semnifică duh necurat. Tot în noaptea de 29 spre 30 se şterge bariera
dintre lumea văzută şi cea nevăzută sau lumea de dincolo.

Pentru a se feri de aceste duhuri cei
vii puneau ustoroi la geamuri şi nu răspundeau dacă auzeu în noapte cum
le strigă cineva numele.

Tot în noapte Sfântului Andrei, fetele
nemăritate făceau diverse ritualuri pentru a-şi afla ursitul. Dormeau cu
un fir de busuioc sub pernă, aşteptau miezul nopţii în prezenţa unor
lumânări şi a unui pahar cu apă pentru a vedea chipul viitorului soţ.
Alt obicei de aflare a ursitului era cel cu turta sărată, numită şi
“Turtuca de Andrei”. Fetele preparau o turtă foarte sărata din făină de
grâu, iar cel care le aduce în vis un pahar cu apa urma să fie sortitul
lor.

Tot în acestă noapte se pune grâu la
încolţit şi după felul cum va creşte se va putea spune dacă anul ce vine
va fi unul roditor sau nu prea.

În acestă seară nu este bine să te
piptăni, să faci curat sau să duci gunoiul. Dacă se împrută bani astăzi,
mare pagubă va avea cel ce dă banii. De altfel şi cei care vor face
cccăţenie în acestă seară vor fi încercaţi de boli grele.

La
mulţi ani tuturor celor care îşi sărbătoresc onomastică de Sfântul
Andrei şi nu uitaţi să puneţi ustoroi la geam şi să nu întoarceţi capul
dacă vă strigă cineva în miez de noapte.

Andrei (d. 30 noiembrie 60, Patras, Grecia) a fost un apostol, frate cu Simon Petru.

Conform Bibliei cei doi frați, Petru și Andrei, erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Aveau o casă în Capernaum (Mc 1,29) și erau de profesie pescari.

Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”. Acesta este un nume grecesc, deși Sfântul Apostol Andrei era iudeu.

Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Isus din Nazaret. Conform evangheliei lui Ioan, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Petru
la Isus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42). De aici
provine caracterizarea lui Andrei ca "cel dintâi chemat". În enumerările
apostolilor (Mt 10,2, Mc 3,18, Lc 6,14, F. Ap. 1,13) Andrei este
menționat mereu între primii patru. Cu toate acestea, nu se numără
printre cei trei pe care Isus i-a tratat în anumite situații ca cei mai
apropiați ai săi (Petru, Iacob și Ioan).
Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezatorul, când, la o vreme dupa
botezul lui Iisus, auzindu-l pe Ioan Botezătorul spunând despre Iisus:
„Iată mielul lui Dumnezeu !“ (Ioan 1,36) i-a urmat lui Iisus, devenind
astfel primul apostol. După învierea lui Iisus și coborârea Spiritului
Sfânt (la Rusalii), Apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim,
începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc in
jurul anilor 49-50 d.C. la Ierusalim, Apostolii s-au întâlnit și au tras
la sorți pentru a decide unde va merge fiecare. Legenda spune că
Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai intâi, Andrei l-a
însoțit pe fratele său (Apostolul Petru)
prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul
Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi ar fi
continuat peregrinarea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După
aceea, s-a întors in Grecia, consolidând comunitățile creștine
înființate de Apostolul Pavel și de alti Apostoli, ajungând pâna in Peloponezul grecesc, în orasul Patras. Acolo a murit ca martir, fiind rastignit pe o cruce in forma de X. Dupa moartea sa relicvele s-au pastrat la Patras.
Pe la anul 350 împăratul Constanțiu al II-lea (fiul lui Constantin cel Mare) duce moaștele sfântului Andrei la Constantinopol si le așează în Biserica Apostolilor. Acestea se păstreaza întregi până în jurul anului 850, când împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul cedează rugăminților locuitorilor din Patras si le înapoiază capul sfântului Andrei. În anul 1208, în timpul Cruciadei a patra, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea. În 1462 au fost duse la Roma, din cauza pericolului turcesc. În secolul al XV-lea Papa Pius al II-lea a mutat relicvele sfântului Andrei în catedrala Sfântul Petru de la Roma. În anul 1964 capul sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras.

Este patron al Scoției
(steagul scoțian reprezintă crucea sfântului Andrei), al României, al
Spaniei, al Siciliei, al Greciei și al Rusiei. De asemenea, este
patronul orașelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge, Patras etc.

Sfântul Andrei este considerat de Biserica Ortodoxă Română patronul spiritual al României

Magie în noaptea de ajun a Sfântului Andrei. Cum îşi află fetele ursitul şi cum se alungă strigoii


Despre noaptea de ajun a Sfântului Andrei
se crede că ar fi vră­jită şi – ca în toate nopţile vră­jite de peste an
– cerul se des­chide, animalele grăiesc, spi­ri­tele morţilor se întorc
aca­să, stri­goii hălăduiesc şi se adu­nă în cete, vrăjitoarele au
puteri de ne­stăvilit. Sântandreiul este con­­siderat „cap de iarnă” şi –
ca orice zi hotar care aduce cu sine moarte unui anotimp şi
re­naş­­terea altuia nou – este gu­ver­nat de amintirea haosul
pri­mor­dial.

Din această cauză, ac­te­le magice, îndeosebi cele apo­tro­pa­ice şi
de divinaţie, sunt la loc de cinste. Mai mult, etnolo­gul Ion Ghinoiu
susţine, perfect argumentat de altfel, că „săr­bă­toa­rea de Ovidenie
îm­preună cu Filipii de Toamnă, Noaptea Str­i­goilor, Sântandrei şi
Sânnicoară (Moş Nicolae) for­mează în perioada 13 no­iem­brie – 6
de­cem­brie un scenariu ri­tual de înnoire a timpului, pro­babil Anul
Nou dacic”. Tot el avan­sea­ză teoria potrivit căreia Sântandrei este o
străveche di­vi­nitate geto-dacă, al cărui nu­me s-a pierdut în timp,
peste care s-a su­pra­pus Sfântul Apostol An­drei. Astfel se explică
re­mi­nis­cen­ţa unor practici stră­vechi de aflare a sorţii, a ursitei,
a rodului noului an, multe dintre acestea mai putând fi încă în­tâlnite
prin satele noastre uitate de vreme.



Farmece şi practici magice
Cele mai bune
păstrătoare ale actului magic se pare că au fost, de astă dată, tinerele
fete, care dintotdeauna încearcă să dezlege misterul ursitului lor.
Pentru aceasta, în noapte premergătoare sărbătorii, coboarau o verighetă
şi o lumânare în fântână până în dreptul găleţii pentru a-i vedea
chipul oglindit, îşi puneau grâu sub pernă pentru a-l visa, citeau
urmele fă­cu­te de vânt în zăpadă… Iar da­că nu erau mulţumite de
semnele arătate, mergeau la fe­me­i­le bătrâne pentru a le face
far­me­ce de ursită, de peţire, de dra­goste sau de despărţire. Unul
dintre cele mai interesante „scenarii” de aflare a ursitului este
consemnat de Tudor Pamfile, la începutul secolului tre­cut. „Fetele
mari, care se adu­­nă la casa uneia pentru fa­ce­rea turtei de Andrei,
aduc apă cu gura, apă neîncepută. La turtă se pun în aceeaşi măsură apă,
sare şi făină, măsurându-le cu o coajă de nucă. Fiecare fată îşi coace
turta sa pe vatră şi apoi o mănâncă, aşteptând peste noap­te voinicul
care va veni în vis să-i dea apă pentru as­tâm­pă­ra­rea setei ce-i
pricinuieşte turta.”



Noaptea Strigoilor şi Păzitul Usturoiului
În
noaptea de Sântandrei toţi oamenii sunt vigilenţi, se ştie de când lumea
că e noaptea în care bântuie strigoii, se bat între ei şi încearcă să
pătrundă în case. Acolo unde dau de us­tu­ro­iul pus în locurile de
trecere, ră­tă­citoarele spirite malefice ca­u­tă să-i cheme afară pe
cei aflaţi înăuntru sau măcar să in­tre în vorbă cu ei. „Ai mâncat
us­tu­roi – Dacă omul răspunde, îl muţeşte, iar dacă tace, se
în­de­păr­tează” (T. Pamfile). Până la începutul secolului trecut, în
Mol­dova se organizau petreceri de veghe rituală, asemănătoare
re­ve­lionului, ce purtau numele de „Păzitul Usturoiului”, fiind
sin­gurele manifestări de acest gen îngăduite de postul Cră­ciu­nului.
Usturoiul era adus de fete în „Noaptea Strigoilor”, depus într-o covată
de lemn şi păzit de o bătrână la lumina unei lu­mânări. A doua zi
dimineaţa ti­nerii scoteau usturoiul în curte, ju­cau cu el în mijlocul
horei, apoi îl împărţeau tuturor celor pre­zenţi. Femeile îl păstrau la
icoa­nă şi îl considerau un leac pre­­ţios la toate bolile de peste an,
iar descântătoarele îl foloseau la farmece şi dezlegări.



Prevestiri de vremuri noi
În vechime nu-i lipseau
aces­tei zile nici prevestirile me­te­o­rologice şi astrologice.
„Cetitorii în stele” vedeau întregul an ce urma să vină pe cerul nop­ţii
de Sântandrei, interpretau sem­ne numai de ei ştiute şi le spu­neau
oamenilor dacă va fi sterp ori roditor, dacă va aduce războaie sau va
pune pace între împărăţii. Din Gromovnicul din Bătrâni aflăm că „în ziua
de Sfântul Andrei, adică la 30 ale lunii noiembrie, se umple un vas cu
apă şi se pune pe masă sau pe un alt loc neted ca să nu se clătească
nici într-un chip şi, dacă apa singură din vas se varsă, închipuie anul
ploios; iar dacă apa din vas nu se varsă ci stă în ce chip s-a pus,
ara­tă anul secetos”. Unele prac­ti­ci de ghicire a belşugului no­u­lui
an s-au păstrat până în zilele noastre chiar şi în mediul urban,
în­colţirea grâului semănat într-o oală cu pământ în ajunul săr­bă­torii
sau înflorirea crenguţei unui pom fructifer pus într-o cană cu apă tot
atunci, fiind sem­ne vrednice de luat în seamă.



Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României
Despre
Sfântul Andrei se po­ves­teşte că fost stăpânul ani­ma­lelor sălbatice,
că a fost cio­ban şi că de turma lui nu s-a atins nici un lup. De aceea
se spu­ne că Dumnezeu l-a învoit să dea hrană lupilor şi – în aju­nul
praznicului său – să le în­gă­du­ie să mănânce animalele celor care
„n-au păzit săr­bă­toa­rea”. I se mai zice şi Andrei Pes­carul pentru că
„după cuvântul lui, nişte oameni care se ne­că­jeau cu pescuitul au
tras cu vo­loacele şi au prins peşte mult” (Th.D. Speranţia). Se mai
spu­ne că Sfântul Andrei l-a ur­mat cu tot sufletul pe Mântui­to­rul
Iisus Hristos, că a fost pri­mul dintre apostoli chemat la învăţătura
lui, fiind numit „În­tâ­iul chemat”, şi că a primit pu­te­rea de a lega
şi dezlega pă­ca­te­le oamenilor. Sfântul An­drei, cel care i-a
creştinat pe vechii traci, este numit ocrotitorul României.

Farmece şi practici magice
Cele mai bune
păstrătoare ale actului magic se pare că au fost, de astă dată, tinerele
fete, care dintotdeauna încearcă să dezlege misterul ursitului lor.
Pentru aceasta, în noapte premergătoare sărbătorii, coboarau o verighetă
şi o lumânare în fântână până în dreptul găleţii pentru a-i vedea
chipul oglindit, îşi puneau grâu sub pernă pentru a-l visa, citeau
urmele fă­cu­te de vânt în zăpadă… Iar da­că nu erau mulţumite de
semnele arătate, mergeau la fe­me­i­le bătrâne pentru a le face
far­me­ce de ursită, de peţire, de dra­goste sau de despărţire. Unul
dintre cele mai interesante „scenarii” de aflare a ursitului este
consemnat de Tudor Pamfile, la începutul secolului tre­cut. „Fetele
mari, care se adu­­nă la casa uneia pentru fa­ce­rea turtei de Andrei,
aduc apă cu gura, apă neîncepută. La turtă se pun în aceeaşi măsură apă,
sare şi făină, măsurându-le cu o coajă de nucă. Fiecare fată îşi coace
turta sa pe vatră şi apoi o mănâncă, aşteptând peste noap­te voinicul
care va veni în vis să-i dea apă pentru as­tâm­pă­ra­rea setei ce-i
pricinuieşte turta.”



Noaptea Strigoilor şi Păzitul Usturoiului
În
noaptea de Sântandrei toţi oamenii sunt vigilenţi, se ştie de când lumea
că e noaptea în care bântuie strigoii, se bat între ei şi încearcă să
pătrundă în case. Acolo unde dau de us­tu­ro­iul pus în locurile de
trecere, ră­tă­citoarele spirite malefice ca­u­tă să-i cheme afară pe
cei aflaţi înăuntru sau măcar să in­tre în vorbă cu ei. „Ai mâncat
us­tu­roi – Dacă omul răspunde, îl muţeşte, iar dacă tace, se
în­de­păr­tează” (T. Pamfile). Până la începutul secolului trecut, în
Mol­dova se organizau petreceri de veghe rituală, asemănătoare
re­ve­lionului, ce purtau numele de „Păzitul Usturoiului”, fiind
sin­gurele manifestări de acest gen îngăduite de postul Cră­ciu­nului.
Usturoiul era adus de fete în „Noaptea Strigoilor”, depus într-o covată
de lemn şi păzit de o bătrână la lumina unei lu­mânări. A doua zi
dimineaţa ti­nerii scoteau usturoiul în curte, ju­cau cu el în mijlocul
horei, apoi îl împărţeau tuturor celor pre­zenţi. Femeile îl păstrau la
icoa­nă şi îl considerau un leac pre­­ţios la toate bolile de peste an,
iar descântătoarele îl foloseau la farmece şi dezlegări.